Beautiful things don't ask for attention

În graba noastră prin lume, ne-am obișnuit să ne lăsăm conduși de superficialitate, să vedem doar la suprafața unui lucru, fără a avea răbdarea și abilitatea de a găsi frumusețea nealterată. Suntem atrași de lucrurile ce captează rapid atenția, încărcate de culori stridente, lucruri la care majoritatea se uită.

Lucrurile frumoase nu provoacă atenția, stau ascunse.
Ele doar există acolo, pentru cine are ochi să le vadă.

Stele verzi

Una din plăcerile mele este să ies la plimbare spre seară. Chiar dacă anotimpul e rece și uneori lenea mă cuprinde, de cele mai multe ori sar peste pretextele astea și arunc pe mine la repezeală o bontiță, poate o căciuliță și-mi iau și pofoșenia mea pudelă. Aerul curat și proaspăt mă face să-mi doresc să respir cu aviditate. Mă cuprind fiorii și încep să mă scutur ca mititica mea blănoasă. E așa cochetă ea cum merge la trap, cu codița sus, sus, cârlionț că mă apucă zâmbetele de fiecare dată.
Bolta e înstelată. Recunosc câteva constelații pe care le-am mai văzut și în alte nopți. Nu prea diferă locul așezării. Drept înainte, pe ecopista de plimbare, mi se conturează în față constelația Orionului: se vede f ușor pe timp de iarnă, eu le recunosc repede căutând 3 stele aflate situate paralel; în aceeași zonă, se observă alte 3 stele stralucitoare, Rigel, Betelgeuse și Saiph, pe care, dacă le unesc în minte îmi dau impresia unui nazgul geometric cu mâinile ridicate în sus. Dacă coborâm mai jos cu ochii, în stânga, putem vedea o altă stea foarte strălucitoare, Sirius. Să nu mai zic că dacă îți mai răsucești nițel gâtul, mai observi și alte stele la fel de stralucitoare, doar că aici cultura mea astronomică se termină și apelez la super aplicația Google Sky Map! În cele din urmă, după ce mă chinui să aflu cum se numește steaua care mă interesează și după ce simt și un ușor disconfort la gât, îmi continui plimbarea mai departe. Mă burzuluiesc iar, pesemne că am pierdut ceva vreme contemplând la stele și acu simt frigul străpungându-mi oasele. O luăm de-a bușilea și îmi vine ideea grozavă de a mă juca cu cățelușa. Cum se pare că nu mai avea nici o răbdare și ea mă conducea pe cărarea vieții, avans de vreo 10 m, am zis să mă ascund și eu, să văd ce face. Pac, găsesc alături de un stâlp un tufiș și mă ghemuiesc acolo, putând distinge prin el ce se întâmplă. Piticania se oprește din viteză, își scutură urechile, pare confuză, o ia la fugă dar se oprește subit, e aproape de mine, dar nu mă vede. Se uită atentă împrejur și mă întreb cât de bine o vedea cu tot puful ală crețuliu ce-i atârnă în față. Face întoarceri bruște, dar stă pe loc. E chiar nedumerită. Mă uit la ea și mă pufnește râsul. M-a găsit ghemuită, aproape dezechilibrată și fără apărare. Am primit cele mai dulci limbuțe de revedere, într-un clocot de râsete care nu se mai termina. '' te-am ghinit '', mă gândesc că gândește ea și nu mă mai opresc din râs.
No bine, '' Te-ai dilit ''? ați putea să spuneți voi..de-a v-ați ascunselea cu câinii ? Păi da, să vezi ce bine te simți; e mai bine decât atunci când erai copil mic :D