Stele verzi

Una din plăcerile mele este să ies la plimbare spre seară. Chiar dacă anotimpul e rece și uneori lenea mă cuprinde, de cele mai multe ori sar peste pretextele astea și arunc pe mine la repezeală o bontiță, poate o căciuliță și-mi iau și pofoșenia mea pudelă. Aerul curat și proaspăt mă face să-mi doresc să respir cu aviditate. Mă cuprind fiorii și încep să mă scutur ca mititica mea blănoasă. E așa cochetă ea cum merge la trap, cu codița sus, sus, cârlionț că mă apucă zâmbetele de fiecare dată.
Bolta e înstelată. Recunosc câteva constelații pe care le-am mai văzut și în alte nopți. Nu prea diferă locul așezării. Drept înainte, pe ecopista de plimbare, mi se conturează în față constelația Orionului: se vede f ușor pe timp de iarnă, eu le recunosc repede căutând 3 stele aflate situate paralel; în aceeași zonă, se observă alte 3 stele stralucitoare, Rigel, Betelgeuse și Saiph, pe care, dacă le unesc în minte îmi dau impresia unui nazgul geometric cu mâinile ridicate în sus. Dacă coborâm mai jos cu ochii, în stânga, putem vedea o altă stea foarte strălucitoare, Sirius. Să nu mai zic că dacă îți mai răsucești nițel gâtul, mai observi și alte stele la fel de stralucitoare, doar că aici cultura mea astronomică se termină și apelez la super aplicația Google Sky Map! În cele din urmă, după ce mă chinui să aflu cum se numește steaua care mă interesează și după ce simt și un ușor disconfort la gât, îmi continui plimbarea mai departe. Mă burzuluiesc iar, pesemne că am pierdut ceva vreme contemplând la stele și acu simt frigul străpungându-mi oasele. O luăm de-a bușilea și îmi vine ideea grozavă de a mă juca cu cățelușa. Cum se pare că nu mai avea nici o răbdare și ea mă conducea pe cărarea vieții, avans de vreo 10 m, am zis să mă ascund și eu, să văd ce face. Pac, găsesc alături de un stâlp un tufiș și mă ghemuiesc acolo, putând distinge prin el ce se întâmplă. Piticania se oprește din viteză, își scutură urechile, pare confuză, o ia la fugă dar se oprește subit, e aproape de mine, dar nu mă vede. Se uită atentă împrejur și mă întreb cât de bine o vedea cu tot puful ală crețuliu ce-i atârnă în față. Face întoarceri bruște, dar stă pe loc. E chiar nedumerită. Mă uit la ea și mă pufnește râsul. M-a găsit ghemuită, aproape dezechilibrată și fără apărare. Am primit cele mai dulci limbuțe de revedere, într-un clocot de râsete care nu se mai termina. '' te-am ghinit '', mă gândesc că gândește ea și nu mă mai opresc din râs.
No bine, '' Te-ai dilit ''? ați putea să spuneți voi..de-a v-ați ascunselea cu câinii ? Păi da, să vezi ce bine te simți; e mai bine decât atunci când erai copil mic :D

În căutarea tale(a)ntului ...

Am găsit un articol extrem de frumos și grăitor și nu mă pot abține să îl stochez aici, împărtășindu-l cu voi, mici străini din lumea întreagă. Articolul e scris de Adela Haru și sună așa:

Mi-am amintit de pilda talanţilor în ziua în care îmi căutam talentul. Nu e greu de observat asemănarea fonetică talant-talent.

Nimeni n-a venit pe această lume fără un "talant" anume, dar câţi dintre noi suntem conştienţi de el? Nu mai ştim dacă-l mai avem sau nu, pentru că l-am îngropat bine de tot, iar mulţi dintre noi nici nu mai ştiu unde şi de ce l-au îngropat. Însă n-avem nicio scuză...

La naştere, fiecare copil vine înzestrat cu un dar. După ce începe să crească, lumea îi prezintă darurile ei ispititoare care sunt toate materiale şi-l face să creadă că darul lui n-are valoare comparativ cu ce îi poate ea oferi. Omul se leapădă uşor de talantul lui pentru că unii i-au spus ca n-au nevoie de el şi uită că nu întâmplător i s-a dat lui acel talant.

Oare asta să fie toată povestea? Aşa de scurtă şi aşa de tristă?

Nu ai venit pe lumea asta ca să faci după cum ţi se dictează, ai venit să creezi, să o recreezi. Tu deţii libertatea asupra propriei tale fiinţe, nimeni nu-ţi poate lua talantul decât dacă tu permiţi acest lucru.

Şi atunci de ce să-l îngropi? În această pildă, observăm că stăpânul îi cere socoteală celui care, spre deosebire de ceilalţi, nu s-a obosit să-şi înmulţească talantul.

Un talent nu ţi se dă ca să-l păstrezi închis în cutia cu amintiri, talentul ţi se dă ca să-l fructifici, să-i găseşti utilitatea în viaţa ta şi a altora. Și ce dacă alţii nu cred în el? Oare ei trebuie să creadă? Ei nu ştiu ce se ascunde în tine, tu eşti singurul care ştie acest lucru.

Dacă nu mai ştii care e talentul tău, aminteşte-ţi de copilăria ta...Ce joc îţi făcea cea mai multă plăcere şi cum te punea în valoare acel joc? Când suntem copii, totul e mai proaspăt în noi, iar limitările societăţii n-au apucat încă să ne atingă.

Adevărata împlinire în această viaţă vine atunci când ai reuşit să dai tot ce era mai valoros din tine şi să creezi o valoare şi mai mare.

Fiecare are rolul lui, nimeni nu are un talent identic. Suntem cu toţii muzicieni cu instrumente cu roluri diferite, care cântă Armonia într-o singură Orchestră cu un singur Dirijor. Și oare cum sună o partitură dacă unul din instrumente nu funcţionează sau a ruginit? Acel instrument poate fi chiar al tău... racordează-l şi repune-te pe portativ.

Dacă crezi că ceilalţi au vina lor pentru propriile instrumente care nu funcţionează, fii tu cel care cântă cel mai bine şi ceilalţi vor cânta după tine. Tu eşti cel mai bun în partitura ta, nu un simplu spectator la Concertul universului.

Bucură-te şi foloseşte-te de ceea ce ţi s-a dat, nu tânji după ceea ce nu ai, în caz contrar vei pierde şi puţinul pe care-l mai ai: "Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua."

Înmulţeşte-ţi fiecare virtute, fiecare talent, altfel se vor stinge precum o specie pe cale de dispariţie. Dacă l-ai îngropat, sapă! Redescoperă-l, dă jos noroiul de pe talantul tău, şlefuieşte-l şi va străluci în toată splendoarea sa. Nu e niciodată prea târziu să-ţi înmulţeşti talantul de la Dumnezeu, nu uita că vei fi întrebat ce-ai făcut cu el...