Stele verzi

Una din plăcerile mele este să ies la plimbare spre seară. Chiar dacă anotimpul e rece și uneori lenea mă cuprinde, de cele mai multe ori sar peste pretextele astea și arunc pe mine la repezeală o bontiță, poate o căciuliță și-mi iau și pofoșenia mea pudelă. Aerul curat și proaspăt mă face să-mi doresc să respir cu aviditate. Mă cuprind fiorii și încep să mă scutur ca mititica mea blănoasă. E așa cochetă ea cum merge la trap, cu codița sus, sus, cârlionț că mă apucă zâmbetele de fiecare dată.
Bolta e înstelată. Recunosc câteva constelații pe care le-am mai văzut și în alte nopți. Nu prea diferă locul așezării. Drept înainte, pe ecopista de plimbare, mi se conturează în față constelația Orionului: se vede f ușor pe timp de iarnă, eu le recunosc repede căutând 3 stele aflate situate paralel; în aceeași zonă, se observă alte 3 stele stralucitoare, Rigel, Betelgeuse și Saiph, pe care, dacă le unesc în minte îmi dau impresia unui nazgul geometric cu mâinile ridicate în sus. Dacă coborâm mai jos cu ochii, în stânga, putem vedea o altă stea foarte strălucitoare, Sirius. Să nu mai zic că dacă îți mai răsucești nițel gâtul, mai observi și alte stele la fel de stralucitoare, doar că aici cultura mea astronomică se termină și apelez la super aplicația Google Sky Map! În cele din urmă, după ce mă chinui să aflu cum se numește steaua care mă interesează și după ce simt și un ușor disconfort la gât, îmi continui plimbarea mai departe. Mă burzuluiesc iar, pesemne că am pierdut ceva vreme contemplând la stele și acu simt frigul străpungându-mi oasele. O luăm de-a bușilea și îmi vine ideea grozavă de a mă juca cu cățelușa. Cum se pare că nu mai avea nici o răbdare și ea mă conducea pe cărarea vieții, avans de vreo 10 m, am zis să mă ascund și eu, să văd ce face. Pac, găsesc alături de un stâlp un tufiș și mă ghemuiesc acolo, putând distinge prin el ce se întâmplă. Piticania se oprește din viteză, își scutură urechile, pare confuză, o ia la fugă dar se oprește subit, e aproape de mine, dar nu mă vede. Se uită atentă împrejur și mă întreb cât de bine o vedea cu tot puful ală crețuliu ce-i atârnă în față. Face întoarceri bruște, dar stă pe loc. E chiar nedumerită. Mă uit la ea și mă pufnește râsul. M-a găsit ghemuită, aproape dezechilibrată și fără apărare. Am primit cele mai dulci limbuțe de revedere, într-un clocot de râsete care nu se mai termina. '' te-am ghinit '', mă gândesc că gândește ea și nu mă mai opresc din râs.
No bine, '' Te-ai dilit ''? ați putea să spuneți voi..de-a v-ați ascunselea cu câinii ? Păi da, să vezi ce bine te simți; e mai bine decât atunci când erai copil mic :D

Plimbarea

Azi a fost o plimbare neobișnuită. De obicei, seara mai ies cu animaluțele la plimbare, o cățelușă, Caro și ne mai însoțește și motanul, Nevi. E un pisoi special, ne urmează peste tot unde e și prietena lui mică, din ''copilărie animală''. Străduța pe care ne plimbăm se cheamă ecopistă și are în jur de 10 km. Trece și prin zona mea și fiecare capăt se oprește la o trecere de pietoni pe stradă mare. La capăt, se găsește aproape întotdeauna câte o bancă,  pe care m-am întins în noaptea aceasta ca să admir frunzișul înverzit al copacului și să privesc prin el, stelele. M-am relaxat și am inspirat aerul curat si rece și al noptii. Îmi spuneam că mâine va fi vreme frumoasă. La întoarcere, ne-am întâlnit cu alții care alergau, o femeie și un bărbat. Îi văzusem și când pornisem, și acum ne sincronizasem iar. Deși felinarele erau aprinse, și era lumină în jur, nu se distingeau bine fețele lor. În fine, ne-am îndepartat, ei alergau și eu mergeam la pas cu animalele. Pisicu' are câteva reticențe când vede oameni, așa că mai rămâne în urmă, să se ascundă prin vreun copac, de e un câine în preajmă. Niciodata nu se știe. M-am uitat în urma, după pisic. Îl vedeam cum ne ajunge din urmă. Și, deodată, s-au stins toate felinarele. Beznă-n jur. Se vedeau doar stelele pe cer și lumina îndepartată a unor stâlpi de stradă. Și cei 2 care alergau s-au oprit concomitent cu întreruperea curentului. I-am vazut, atât cât pot vedea din întuneric, având în depărtare lumina străzii, că s-au oprit și.. s-au îmbrățișat. Se atingeau într-un delir nocturn, se învarteau, fără să se dezlipească unul de altul. Se balansau, nu se opreau deloc din ceea ce faceau. ''Oare fac sex'' ? îmi zic. Dar ei erau tot în picioare, în același loc și continuau să stea lipiți unul d altul. Nu vedeam dacă se sărută, dar asta banuiesc că făceau, din moment ce stau îmbrățișați. Am tot continuat să mă uit la ei întorcându-mă spre casă. Nu se opreau deloc, vedeam mâinile în aer, învartelile, acum nu mai distingeam bine, nu mai erau 2, ci 1 . Să fi fost martora unui extaz erotic spontan ? Eu altă explicație pe moment, nu am găsit și am rămas la asta. Sau poate jubilarea lor joggista a consumat toată energia electrică și și-au aprins la propriu călcâiele ? E dincolo de firesc, știu. Însă faptul că s-au oprit în același timp cu lumina, sugerează o explicație cel putin ciudată. Ca și cum ar fi așteptat cu nerăbdare acea pană de curent, să se îmbrățișeze și ei febril. Să se învârtă, să se atingă. Ori ce făceau ei acolo. Sau poate e ceva mai simplu și nevinovat și mie îmi place să construiesc scenarii. În definitiv, e o întâmplare neobișnuită într-o seară obișnuită și asta o face o seară obișnuită unică. Cum spuneam, am continuat să merg până nu i-am mai văzut. Am ajuns la capătul ecopistei cu intenția să văd dacă curentul era stins și din porțiunea următoare. Da, ''ciudat'', am completat. Au mai avut așa pene de curent bruște, însa doar partea mea de ecopistă avea probleme de genul. M-am întors spre casă și am grăbit pasul, când disting pe cineva în umbra. Era o femeie, alta, ce părea că se grăbește. M-am simțit ușurată, nu știu de ce. Când am intrat în casă, mi-am rotit din nou privirea spre cerul cu stele. M-am oprit fix privind o constelație alcatuită din stele în formă de semn de întrebare. 
-