Magnolii de oțel

În luna aprilie, ba chiar încă din martie, magnolia își desface florile și răspândește un parfum dulce subtil prin împrejurimi. E impunătoare și are o princiară inițiativă de a înflori înainte de toate, de cireși și vișini, de exemplu. Nu poți trece pe lângă o magnolie fără să o observi. Chiar dacă la-nceput nu îi știi numele. Florile ei de mai multe culori (există circa 77 soiuri) îți acaparează privirea și te îndeamnă să le privești, ridicându-ți privirea sus, pe cer.
Pentru mine, magnolia reprezintă instalarea primăverii! Deja îmi imaginez cum ar fi să mă plimb printr-o grădină plină de magnoliii.. pentru mine asta înseamnă fericire!
Am găsit în orașul meu(Bacău) cel mai mare copac magnolie văzut până acum. Florile ei sunt albe, pure, dese.
Savurați!

Nopți de aprilie cu parfum de portocal

Știți cum se întâmplă. Te frapează o vreme un .. lucru. Nu-ți dă pace. Nu cunoști multe despre el, dar știi că are un efect acaparator asupra ta. Și, deodată, când nu te aștepți, afli ce este. Îi afli identitatea. Ca atunci când cauți un obiect pierdut și-l găsești când ai și uitat de el. Nopțile de aprilie sunt înțesate de parfumuri. Dintre multele, există unul care se ridică deasupra celorlalte, unul intens, dulce de voluptuos. La fiecare escapadă, ii caut esența în eter. E inconfundabilă și greu de precizat ce este. Ce o emană. Puteți să râdeți, dar am luat în serios treaba aceasta. Am pornit o mică cercetare. Să dau un nume miresmei misterioase. Am întrebat în stânga și-n dreapta, ce ar putea răspândi o așa aromă. Nimeni nu părea să știe. Unii nici o simțeau. M-am uitat la copaci înverziți, mi-am băgat nasul în toate plantele înflorite, am tot mirosit până când simțul olfactiv a luat-o razna. Nimic din ce exploram nu semăna cu ceea ce căutam. Însă nu am renunțat. Îmi aduceam aminte cât îmi infrumusețase nopțile de atâtea ori, cu miasma aceea eterogenă, cum mă ghidase prin necunoscut, prin întuneric, cum simțeam că levitez ..cum îmi stârnise imaginația. 
Nu era chip totuși să aflu ce e, de unde provine, cine o râspândește.
Pentru câteva zile, parfumul era încă acolo, însă acum îl respiram prin toți porii, împreună cu misterul său. Luasem decizia de a o lua mai ușor, ptr a nu-mi transforma curiozitatea într-o obsesie. Și asta a fost un lucru bun. Au început să apară semne pe care acum știu acum că erau acolo pentru mine. Ca să-mi dau seama. Pentru că tot ce ne domină mintea și gândurile într-un moment poate fi ca un raft cu prea multe cărți. După ce eliberăm câteva, scade presiunea si imaginea devine mai clară. Spiritul de observație funcționează mai bine. Deschidem ochii mai bine. Lumea noastră chiar e ticsită de semne. Semne care ne conduc acolo unde ne dorim cu ardoare, acolo unde vrem cu tot dinadinsul.
Realitatea e doar o chestiune de percepție. ( asta este o frază care îmi place la nebunie )
În plimbările mele văzusem mulți pomi înfloriți, până când am observat niște flori albe ce abia se dibuiau printre alti copaci. Nu știam numele acestui pom, și am aflat imediat că este un portocal. Nu am reușit să miros florile, pentru că era la înalțime, împrejmuit de garduri. Însă a trecut o noapte și a venit o altă zi.. într-o călătorie oarecare, departe de mirosul cel cuceritor, am văzut niște pomi mici frumos amenajați lângă un complex. Mi-au atras atenția bineînțeles așa că în secunda 2 eram cu toată fața în florile pomului. Evrikaaa !!! Acesta e pomullllllll misterios, acesta e parfumul, parfumul acesta îmbătător îl emană un portocal !!! Parcă descoperisem elixirul tinereții :)) Curios era că parfumul nu se mai simțea de la distanță, la lasărea nopții el devine din ce în ce mai pregnant ca miros.
Acum știu că nopțile de aprilie sunt nopțile parfumului de portocal. Cine ar fi crezut ? ( mai ales că florile de portocal nu miros nicicum a portocal ).