Țineți-vă calde visele !

Aveți noi idei, vise, scopuri și țeluri în viață ? Ori poate un lucru mărunt, să faceți cuiva ziua mai frumoasă ? Tot ce aveți nevoie înainte de realizarea fiecărui lucru în parte e doza aceea primordială și febrilă de entuziasm ! Trebuie să vizualizați dinainte, să colorați în memoria voastră o mică scenetă cum lucrurile urmează să se întâmple, cum se concretizează și cât de bine vă simțiți de la început până la sfârșit. Dacă sunteți mai pesimiști, o să întrevedeți câteva obstacole și incoveniente ce o să scadă nivelul de entuziasm și voință consistentă. Dar nu vă faceți griji. Aproape mereu întâlnim dificultăți când ne dorim schimbări și magia se va împrăștia când ne vom deschide brațele pentru a dărui și pentru a primi !
Vor fi cu siguranță zile când nu veți avea chef de nimic, când o să vreți să vă dați bătuți, spunând că o să începeți altădată când o sa fiți mai pregătiți, dar nu! exact în aceste momente, sunt sigură că ați observat -ultimii metri sunt decisivi, trebuie să fiți tari, să vă țineți de viziune, de vis, de idee, în fiecare zi, stați și clociți-vă visul :) Gândiți-vă la ceea ce doriți, câteva minute sau chiar secunde, în treacăt, cu toată fața scăldată într-un zâmbet imens și sturlubatic, oriunde v-ați afla. Și faceți ceva în legătură cu asta. O acțiune. Porniți motorul. Apăsați pe accelerație. Concentrați-vă. Veți termina cursa mai devreme sau mai târziu. Veți ajunge unde vă doriți. Însă ...
NU uitați să vă bucurați de aventură!

Apus de cursă

Vi s-a întâmplat vreodată să declarați că trăiți o zi cu adevărat frumoasă în ciuda faptului că nu ați realizat nimic și nu ați parcurs nici măcar un sfert din drumul către îndeplinirea viselor ? Asta am simțit eu astăzi, când oprindu-mă din plimbarea mea ciclistă, în fața mea se revelau culori aprinse ale apusului. Pete roșiatice, mai închise la orizont, mai deschise deasupra, înfășurau bolta scăldată într-un albastru spălăcit. Instant, am devenit conștientă de fenomenul natural din fața ochilor mei și de faptul că nimic altceva nu mai contează. Preț de câteva secunde, vraja părea să se risipească, ptr că ''dracușorul'' ( ca să nu zic pilotul automat) din mine îmi pregătea un repertoriu întreg de gânduri aiurite, însă m-am scuturat ca de o ramură încărcată și am revenit în contemplarea crepuscului. Starea de bine plutitor a continuat până târziu, deși soarele nu mai zâmbea după zâmbetul meu, eu devenisem soarele, răpind zâmbetele celorlalți, chiar și celor necunoscuți.     

Nu e o zi pierdută când te poți opri din tumultul cotidian, universul problemelor și grijilor ca să trăiești clipa și frumusețea sa, parcate acolo dinadins pentru tine.