Vi s-a întâmplat vreodată să declarați că trăiți o zi cu adevărat frumoasă în ciuda faptului că nu ați realizat nimic și nu ați parcurs nici măcar un sfert din drumul către îndeplinirea viselor ? Asta am simțit eu astăzi, când oprindu-mă din plimbarea mea ciclistă, în fața mea se revelau culori aprinse ale apusului. Pete roșiatice, mai închise la orizont, mai deschise deasupra, înfășurau bolta scăldată într-un albastru spălăcit. Instant, am devenit conștientă de fenomenul natural din fața ochilor mei și de faptul că nimic altceva nu mai contează. Preț de câteva secunde, vraja părea să se risipească, ptr că ''dracușorul'' ( ca să nu zic pilotul automat) din mine îmi pregătea un repertoriu întreg de gânduri aiurite, însă m-am scuturat ca de o ramură încărcată și am revenit în contemplarea crepuscului. Starea de bine plutitor a continuat până târziu, deși soarele nu mai zâmbea după zâmbetul meu, eu devenisem soarele, răpind zâmbetele celorlalți, chiar și celor necunoscuți.
Nu e o zi pierdută când te poți opri din tumultul cotidian, universul problemelor și grijilor ca să trăiești clipa și frumusețea sa, parcate acolo dinadins pentru tine.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu