Azi a fost o plimbare neobișnuită. De obicei, seara mai ies cu animaluțele la plimbare, o cățelușă, Caro și ne mai însoțește și motanul, Nevi. E un pisoi special, ne urmează peste tot unde e și prietena lui mică, din ''copilărie animală''. Străduța pe care ne plimbăm se cheamă ecopistă și are în jur de 10 km. Trece și prin zona mea și fiecare capăt se oprește la o trecere de pietoni pe stradă mare. La capăt, se găsește aproape întotdeauna câte o bancă, pe care m-am întins în noaptea aceasta ca să admir frunzișul înverzit al copacului și să privesc prin el, stelele. M-am relaxat și am inspirat aerul curat si rece și al noptii. Îmi spuneam că mâine va fi vreme frumoasă. La întoarcere, ne-am întâlnit cu alții care alergau, o femeie și un bărbat. Îi văzusem și când pornisem, și acum ne sincronizasem iar. Deși felinarele erau aprinse, și era lumină în jur, nu se distingeau bine fețele lor. În fine, ne-am îndepartat, ei alergau și eu mergeam la pas cu animalele. Pisicu' are câteva reticențe când vede oameni, așa că mai rămâne în urmă, să se ascundă prin vreun copac, de e un câine în preajmă. Niciodata nu se știe. M-am uitat în urma, după pisic. Îl vedeam cum ne ajunge din urmă. Și, deodată, s-au stins toate felinarele. Beznă-n jur. Se vedeau doar stelele pe cer și lumina îndepartată a unor stâlpi de stradă. Și cei 2 care alergau s-au oprit concomitent cu întreruperea curentului. I-am vazut, atât cât pot vedea din întuneric, având în depărtare lumina străzii, că s-au oprit și.. s-au îmbrățișat. Se atingeau într-un delir nocturn, se învarteau, fără să se dezlipească unul de altul. Se balansau, nu se opreau deloc din ceea ce faceau. ''Oare fac sex'' ? îmi zic. Dar ei erau tot în picioare, în același loc și continuau să stea lipiți unul d altul. Nu vedeam dacă se sărută, dar asta banuiesc că făceau, din moment ce stau îmbrățișați. Am tot continuat să mă uit la ei întorcându-mă spre casă. Nu se opreau deloc, vedeam mâinile în aer, învartelile, acum nu mai distingeam bine, nu mai erau 2, ci 1 . Să fi fost martora unui extaz erotic spontan ? Eu altă explicație pe moment, nu am găsit și am rămas la asta. Sau poate jubilarea lor joggista a consumat toată energia electrică și și-au aprins la propriu călcâiele ? E dincolo de firesc, știu. Însă faptul că s-au oprit în același timp cu lumina, sugerează o explicație cel putin ciudată. Ca și cum ar fi așteptat cu nerăbdare acea pană de curent, să se îmbrățișeze și ei febril. Să se învârtă, să se atingă. Ori ce făceau ei acolo. Sau poate e ceva mai simplu și nevinovat și mie îmi place să construiesc scenarii. În definitiv, e o întâmplare neobișnuită într-o seară obișnuită și asta o face o seară obișnuită unică. Cum spuneam, am continuat să merg până nu i-am mai văzut. Am ajuns la capătul ecopistei cu intenția să văd dacă curentul era stins și din porțiunea următoare. Da, ''ciudat'', am completat. Au mai avut așa pene de curent bruște, însa doar partea mea de ecopistă avea probleme de genul. M-am întors spre casă și am grăbit pasul, când disting pe cineva în umbra. Era o femeie, alta, ce părea că se grăbește. M-am simțit ușurată, nu știu de ce. Când am intrat în casă, mi-am rotit din nou privirea spre cerul cu stele. M-am oprit fix privind o constelație alcatuită din stele în formă de semn de întrebare.
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu