Aş vrea să nu mai observ atâtea lucruri şi chestii abstracte şi să constat că eu nu le-am trăit sau am avut parte de ele. Pentru că încep să-mi doresc ceea ce văd şi devin nefericită pe moment. Dacă mi-aş dori mai puţine lucruri şi nu aş mai tânji dupa ele, aş fi mai fericită. Şi mulţumită cu ceea ce am primit până acum. Însă demonul dorinţei nu mă lasă să renunţ atât de uşor. Îmi spune că, dacă am fost capabilă să sesizez frumuseţea unui moment sau sentiment, pot să mi-le doresc, să fie ale mele. Amărăciunea mă cuprinde iar în faţa acestei idei, pentru că dorinţa începe încă înainte de a fi fost trăită şi simţită şi observată de alţii, care la rândul lor, îşi vor dori şi ei, acel moment.
Oh, vanitas vanitatum !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu