Scena mea din oglindă

La naiba cu politicienii libidinoși care-și promovează companiile frauduloase, vă doare-n buzunar de binele comun; la naiba cu sistemul care îmbogățește și mai mult bogații; la naiba cu manelele și stilul izvorât din incultura slinoșilor, halene sociale și ordinare, de ar exista un Hitler azi, v-ar gaza pe toți; la naiba cu vânzătorii care nu-ți pot da produsul pentru că îți lipsește 50 bani, dar tu poți să te lipsești de ei fără să te schimonosești la față. La naiba cu șoferii idioți care urlă și scuipă de fiecare dată când cineva îi depășește, la naiba cu spitalele care mai mult te bagă în boală, la naiba cu tipii care-și pierd timpul în săli și apoi își flutură măciucile la web; la naiba cu orgoliul uman care strică atâtea relații și complică viața; la naiba cu adolescenții care-și trăiesc viața-n virtual, mai ieșiți dracului afară; la naiba cu copiii care pot distruge viața și reputația unui om supraestimând sinceritatea și candoarea lor( bețivii și copiii spun adevarul e un clișeu nenorocit și mincinos uneori); la naiba cu programele tv care continuă să prostească populația docilă și bleagă; la naiba cu șlehtele de țigani care își construiesc efemere adăposturi lângă cartiere respectate și murdăresc aerul împrejur, de ar exista Hitler azi și pe voi v-ar gaza; la naiba cu părinții care nu-știu să-și educe copilul și nu îl iubesc, fiți dracu mai buni decât părinții voștri;  la naiba și cu preoții care abuzează un copil, numărul de spovedanii descrește anual; la naiba cu toate site-urile obsedante cu facebook, la naiba cu facebookul însuși, la naiba cu polițiștii corupți, fiare analfabete; la naiba cu taxele și impozitele, la dracu și cu companiile farmaceutice. Să-i sparg pe tinerii care se apucă de droguri, ia-ți naibii un câine; la naiba cu aerul ăsta toxic care tulbură mințile și amăgește inimile; să-i sparg și pe puștii lipsiți de respect, copilandri cu aere de adult ofuscat și constipat, pune dracu mâna pe o carte!; să-i ia naiba și pe cerșetorii de lângă biserici sau case, mila altora nu îi miluiește niciodată; să le-o trag și tâmpiților care-și editează pozele și-n realitate arată ca smeagoll. Să le-o trag tare și fetelor roase de invidie, complexate și care nu știu niciodată să aprecieze un băiat bun, precum și misoginilor care terfelesc și iubirea, după o singură și fatală decepție amoroasă, mergeți dracu înainte, dar nu cu gândul că toți, toate sunt trași la indigo; să le-o trag și șefilor care-și exploatează angajații, dă-ți naibii demisia; sclavia a dispărut cu 200 de ani în urmă.  Și să nu uit să vă dau naibii și pe voi, travestiților, gay-ilor, o fi iubirea ciudată, dar a voastră e 1000% grețoasă. Să le-o trag și tipilor efeminați laolaltă cu divele snoabe, într-un final, nici nu știi care e tipu și care e diva; să-i ia dracu și pe prietenii care te înjunghie pe la spate, cei care blamăm nu suntem(wow) și prietenii măcelari; să mă fut în ea de societate și de pretinsa ei moralitate când eu vreau pur și simplu să fac amor-n natură!

Să le-o trag de asemeni și tuturor ce mă contrazic, în special celor care nu mă citesc, mai faceți naibii ceva util pe cărămida aia de smartphone, să v-o trag foștilor, răsfoștilor, viitorilor, să le-o trag tuturor din America până-n România și înapoi, să-i ia naiba pe jurnaliști și să vă ia dracu dacă nu știți să intuiți când iubirea trece pe lângă voi: O SIMȚI NAIBII !


Acest text vine ca o inspirație provocată de o scenă a oglinzii din filmul ''25th Hour''.

O plimbare ín nori

Îmi place extrem de mult viața la țară. Departe de tumultul urban. Vizionarea filmului ''Walk in the clouds'' m-a facut să-mi doresc și eu să locuiesc pe o plantație de vie. O afacere de familie din generații în generații. Îngrijită cu dragoste, optimism, grijă și forță. O așa desfătare vizuală pornește de la un singur butaș. Natura e uimitoare. O moșie în mijlocul unei podgorii e mai mult decât o casă. E locul de muncă, de relaxare, de sărbătoare a vinului, adăpostul unor oameni dedicați plantațiilor, lucrului cu pământul. Asta da viață ! O fidela întoarcere la origini. Când oamenii își câștigau traiul altfel, nu stând cocoțați în birouri închise. Lucrul se petrecea în aer liber, viața urmându-și calea domol. Aveai timp să observi metamorfoza unei flori, să simți briza caldă a crepuscului, să poți asculta susurul pârâului, să fii deschis, mai bine spus, comuniunii cu natura. Participării ei la viață.
Până voi avea posibilitatea totală, unul din visele mele e să trăiesc la țară. Sau într-un cartier de case dintr-un oraș. Să am o casă, cu o grădină și curte neapărat mari. D: Să-mi plantez legume și flori. Să sădesc pomi. Sau un butaș de vie. Să improvizez o huțână. Dacă  casa nu se află în apropierea unui râu, lac .. să-mi rămână loc de o piscină:D  Și uite așa, casa îți devine cu adevărat cel mai drag loc de pe planetă. Să nu mai vorbesc de avantajele grădinăritului, creșterii proprii a legumelor, economisirea banilor, atmosferă mai curată, liniște, viață boemă. Oare chiar credeți că am fost construiți altfel ? Niște furnicuțe în cutii de beton cărând de mâncare până la căsuță ? Lucrând de zor până la amiază ptr mai mulți bani care au calitatea de a nu ne satisface ? Sclavi ai muncii asidue, ai banilor, ai băncilor, ai politicii societății , normelor impuse de ea, prostiți de guvern etc ? Eu cred, din contră, că ne-am născut totalmente liberi și mediul înconjurător ne-a influențat inevitabil. Însă datoria noastră e să ne aducem mereu aminte asta, că suntem ființe libere, perfecte, că fericirea noastră nu e un standard impus de societatea actuală consumeristă (ei îți spun ce te face fericit) ci trăind așa cum ne spun inima și mintea, în colaborare cordială.D: O să mă opresc aici ptr că deviez de la subiect, până să pot schimba lumea, o să mă preocup de mine. O să mă ocup de podgoria mea de vis, de grădina mea de flori și legume, o să urmăresc apusuri și răsături care-mi taie respirația, o să ascult Mariachi Serenade, pentru că numai gândindu-mă la asta, am impresia că deja plutesc în nori ..

                            Amoorr... si me llamas amooorr
                            Si me dejaaas amartee
                                       mi bieen
                             eu te voyyy a adorarrr...

   

True Faithful Love

Cât de siguri putem fi de dragostea adevărată a cuiva ? Cât putem spera că ne vom bucura de acest dar ? Cât e capabil cel care iubeşte să continuă să iubească ? Nu e vorba aici doar despre cei pe care îi alegem ca parteneri, ci şi de prieteni, familie, fraţi de cruce- oameni care ne-au demonstrat că ne iubesc odată. Dar, din unele motive, ca distanţa sau timpul petrecut fără prezenţa lor dragă, te pot face să te îndoieşti de veridicitatea sentimentului. Că ar mai putea exista încă, că nu s-a stins, că s-a pierdut în neant şi e o schimbare ireversibilă. Oare chiar e posibil, cu excepţia mamelor, deşi şi aici pot exista excepţii care se abat, oare o persoană poate să fie fidelă iubirii unei singure persoane ? Sau a iubirii unui singur prieten ? De ce apar îndoielile ? Pentru că anumite idei create de mintea ta îţi spun că faptele vorbesc mai tare decât cuvintele. Îţi proiectezi în minte cum ai putea să crezi că nu s-a schimbat dragostea lor, prin necesitatea bifarii unor fapte, acţiuni, destul de credibile ca să nu începi să te gândeşti şi să te întrebi unde e acea scânteie de iubire. Fără mari declaraţii şi demonstraţii, cât de mult poate cineva să creadă în iubirea cuiva ? Cuvintele nu sunt întotdeauna de ajuns. Chiar şi cu un procent egal de mărturisiri şi acţiuni credibile, tot o să te întrebi dacă ai lângă tine o persoană suficient de onestă şi fidelă. Câţi dintre noi pot spune că au în viaţa lor o persoană care nu i-a dezamăgit niciodată ? Atunci când erau nesiguri şi rătăciţi, au reprimit dovada iubirii vii şi norii tristeţii şi îndoielii s-au risipit ca un fum. Dar nu s-a terminat aici. Încetezi să fii egoist şi să te aştepţi la perfecţiune din partea celeilalte persoane, şi totuşi iar te întrebi: e capabil cineva de dragoste absolută şi prietenie dincolo de frontiere şi ani ? Pot să se schimbe toate, în lumea asta mare, dar loialitatea iubirii ptr ceva, cineva să rămână intactă ? Dacă chiar exista cineva atât de loial şi de iubăreţ, ei bine, persoana acea iubită e cea mai norocoasă din lume-a simţit absolutul unui sentiment pur şi neîntinat. 
Astfel de semi-îngeri de oameni pot spune că am întâlnit în basme, filme. Nu şi în viaţa reală. Personajele, să dau un exemplu, Florentino Ariza din Love In The Time Of Cholera, cartea lui Gabriel Garcia Marquez, se îndrăgosteşte şi rămâne loial şi îndrăgostit de Fermina, ptr mai bine de 5 decenii, timp în care ei nu au putut fi împreună. Cât a putut să viseze la ea .. şi e ăsta model de dragoste absolută ? Depinde dacă nu punem la bătaie şi aventurile sale efemere cu diverse femei, cu care a împărţit patul nu şi inima. Sunt înclinată mai mult să zic că stăruinţa lui în a spera şi a o iubi dincolo de timp e mai puternică decât oţelul .. însă e alimentată de un plus: caracterul nepermis al iubirii, protestul tatălui fetei. Micile lor întâlniri au căpătat dimensiuni cosmice de amor în mintea şi inima eroului astfel că pot spune că dragostea lui a rezistat atât datorită creaţiei platonice din tenebrele raţiunii şi inimii deopotrivă. Din nou, oare chiar există cineva capabil de aşa ceva ? Şi să uşuram situaţia puţin .. obiectul idolatriei şi loialităţii absolute să fie o femeie neasemuit de frumoasă ..știți .. așa, un înger de femeie,.ca după ce e norocoasă de frumuseţe să fie şi de dragoste loială! Da, daa... astea chiar se întâmplă în lume și în cărți! Deci tot mai e o șansă până la urmă ..noroc că semăn puțin cu Salma Hayek.! Uite o formă abrutizată de loialitate .. admirarea unui actor! ..*fanatism* cuminte, dar nu cred că îmi place ideea asta.   În fine, o să văd ce părere are câinele meu despre asta.