Cât de siguri putem fi de dragostea adevărată a cuiva ? Cât putem spera că ne vom bucura de acest dar ? Cât e capabil cel care iubeşte să continuă să iubească ? Nu e vorba aici doar despre cei pe care îi alegem ca parteneri, ci şi de prieteni, familie, fraţi de cruce- oameni care ne-au demonstrat că ne iubesc odată. Dar, din unele motive, ca distanţa sau timpul petrecut fără prezenţa lor dragă, te pot face să te îndoieşti de veridicitatea sentimentului. Că ar mai putea exista încă, că nu s-a stins, că s-a pierdut în neant şi e o schimbare ireversibilă. Oare chiar e posibil, cu excepţia mamelor, deşi şi aici pot exista excepţii care se abat, oare o persoană poate să fie fidelă iubirii unei singure persoane ? Sau a iubirii unui singur prieten ? De ce apar îndoielile ? Pentru că anumite idei create de mintea ta îţi spun că faptele vorbesc mai tare decât cuvintele. Îţi proiectezi în minte cum ai putea să crezi că nu s-a schimbat dragostea lor, prin necesitatea bifarii unor fapte, acţiuni, destul de credibile ca să nu începi să te gândeşti şi să te întrebi unde e acea scânteie de iubire. Fără mari declaraţii şi demonstraţii, cât de mult poate cineva să creadă în iubirea cuiva ? Cuvintele nu sunt întotdeauna de ajuns. Chiar şi cu un procent egal de mărturisiri şi acţiuni credibile, tot o să te întrebi dacă ai lângă tine o persoană suficient de onestă şi fidelă. Câţi dintre noi pot spune că au în viaţa lor o persoană care nu i-a dezamăgit niciodată ? Atunci când erau nesiguri şi rătăciţi, au reprimit dovada iubirii vii şi norii tristeţii şi îndoielii s-au risipit ca un fum. Dar nu s-a terminat aici. Încetezi să fii egoist şi să te aştepţi la perfecţiune din partea celeilalte persoane, şi totuşi iar te întrebi: e capabil cineva de dragoste absolută şi prietenie dincolo de frontiere şi ani ? Pot să se schimbe toate, în lumea asta mare, dar loialitatea iubirii ptr ceva, cineva să rămână intactă ? Dacă chiar exista cineva atât de loial şi de iubăreţ, ei bine, persoana acea iubită e cea mai norocoasă din lume-a simţit absolutul unui sentiment pur şi neîntinat.
Astfel de semi-îngeri de oameni pot spune că am întâlnit în basme, filme. Nu şi în viaţa reală. Personajele, să dau un exemplu, Florentino Ariza din Love In The Time Of Cholera, cartea lui Gabriel Garcia Marquez, se îndrăgosteşte şi rămâne loial şi îndrăgostit de Fermina, ptr mai bine de 5 decenii, timp în care ei nu au putut fi împreună. Cât a putut să viseze la ea .. şi e ăsta model de dragoste absolută ? Depinde dacă nu punem la bătaie şi aventurile sale efemere cu diverse femei, cu care a împărţit patul nu şi inima. Sunt înclinată mai mult să zic că stăruinţa lui în a spera şi a o iubi dincolo de timp e mai puternică decât oţelul .. însă e alimentată de un plus: caracterul nepermis al iubirii, protestul tatălui fetei. Micile lor întâlniri au căpătat dimensiuni cosmice de amor în mintea şi inima eroului astfel că pot spune că dragostea lui a rezistat atât datorită creaţiei platonice din tenebrele raţiunii şi inimii deopotrivă. Din nou, oare chiar există cineva capabil de aşa ceva ? Şi să uşuram situaţia puţin .. obiectul idolatriei şi loialităţii absolute să fie o femeie neasemuit de frumoasă ..știți .. așa, un înger de femeie,.ca după ce e norocoasă de frumuseţe să fie şi de dragoste loială! Da, daa... astea chiar se întâmplă în lume și în cărți! Deci tot mai e o șansă până la urmă ..noroc că semăn puțin cu Salma Hayek.! Uite o formă abrutizată de loialitate .. admirarea unui actor! ..*fanatism* cuminte, dar nu cred că îmi place ideea asta. În fine, o să văd ce părere are câinele meu despre asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu