O zi obişnuită. Te trezeşti maşinal şi îţi execuţi mişcările gândindu-te la tot şi nimic. Iarăşi ai avut un vis ciudat. Îţi aminteşti că te-ai trezit în mijlocul nopţii, speriat, de parcă firul dintre 2 lumi s-ar fi rupt prea brusc. Şi rătăceşti în lumea nepotrivită. Îţi alungi aceste gânduri şi constaţi că nu e greu, scenele din vis se diluează. Realitatea de acum e prea plină de ea. ''Cineva Poate se gândeşte la mine'', îţi zici. De asta m-am trezit în noapte, ptr că cineva, undeva, îmi trimite un gând. Şi zâmbeşti. Înclini să crezi asta, ai citit undeva odată. Şi, bineînţeles, nu crezi chiar tot ce citeşti. Însă într-o noapte, te-ai gândit cu intensitate şi ţi-ai imaginat cele mai năstruşnice lucruri împreună cu un chip drag, ţie. De exemplu, că faceţi dragoste lângă o cascadă. Să nu credeţi că e aşa uşor. Mintea şi Ene îţi joacă feste. Vor să te păcălească, să abandonezi feluritele tale închipuiri şi să hoinăreşti anapoda. Aşă că ai însistat. Ai construit scena până în cele mai mici detalii. Chiar ai simţit şi miros de orhidee, în vis. Vis ? Toate s-au contopit într-atât că nici nu mai ştii de ai visat sau ai trăit cu adevărat. Abia dimineaţa, când te-ai trezit pe o saltea şi nu pe o pajişte verde cu flori, ai ştiut. Dar nu s-a terminat aici. Te-ai întâlnit cu chipul drag ţie şi, înainte de a aflaa dacă a funcţionat visul-experiment, îţi spune aşa tam -nisam, că te-a visat. A dat roade ! Ei bine, acum, chipul din vis era totul necunoscut .. cum ar putea 2 străini să viseze unul la altul ? Ciudat lucru. Toate gândurile astea s-au învârtit ca o suveică, până ai ajuns la slujbă. O briză caldă ţi-a mângâiat faţa şi ţi-a aerisit părul. ''Cineva'' ... ai spus. ''Cineva, se gândeşte la mine. Cineva este undeva, pentru mine.'' Şi pentru a îndepărta orice dubiu, iată că în playlist se aude Direcţia 5 cu Cineva, zâmbind a complicitate cosmică.
http://www.youtube.com/watch?v=yayJiIlVr10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu