Ploaia

Plouă. Afară plouă. Pic, pic, pic. Picură un pic. Pic, pic, pic. E o vreme de nimic. Să stai doar pe pervazul ferestrii şi şă pici şi tu într-o baltă cu melancolie. Ploaia are ceva nostalgic, de demult în ea. Ca şi cum ar curge tristeţe. Priveşti ploaia şi te gândeşti invariabil la trecut. La lucruri de care ţi-e dor. Sau care au rămas nelămurite. Suspendate ca o picătură de ploaie. Sau nu te gândeşti la nimic. Ploaia te linişteşte. Te calmează. Cu fiecare picătură, te cufunzi treptat într-un abis, şi pluteşti, fără ţintă spre nicăieri. E mai mult decât bine. E aproape o terapie, de relaxare prin ploaie. Dacă te-ar striga cineva, ar trebui s-o facă de două, trei ori. Şi plouă. Picăturile astea care nu se mai opresc. Cad din înălţimi şi stropesc pământul. Nu eşti afară ca să auzi cum bobiţele astea de apă se contopesc zgomotos şi ceva din tine vrea să ştie. Au ceva fermecător în ele. Seamănă cu nişte cristale care se sparg la contactul cu apa sau pământul în mii de cioburi. E un moment unic atunci. Tre sa fii pe fază. Se petrece repede ca orice altă mică minune. Unii cercetători au înregistrat momentele şi le-au văzut apoi cu încetinitorul. O picătură de apă   ce loveşte apa ca un balon şi provoacă în jurul său, la distanţe egale unde de tulburare şi ţâşnituri vioi. E magic ..şi când vezi mai multe picături cum formează acele cerculeţe în apă, ca nişte flori care îşi deschid petalele, e.. natural de frumos. Ploaia are şi ceva măreţie în ea. Şi când simţi asta, e vremea ta. Vreme frumoasă, pentru că ieşi afară şi te opreşti şi laşi picăturile să te atingă, să creeze şi pe chipul tău fericit acele flori efemere şi delicate. Te simţi binecuvântat totodată, pentru că trăieşti cu ploaia şi nu fugi de ea. Când cade ploaia, ea cântă. Şi te îndeamna şi pe tine. Totul curge natural. Cânţi senzaţiile, cântă totul din tine. Asta se numeşte clipă de fericire. Sublim. Dar ...se aude
Un TUNET! te scuturi uşor înspăimântat şi revii la contemplare. Acum curge torenţial. Curge cu găleata. Nu mai e atât de linişte. Parcă s-a făcut şi mai frig. Te ridici şi-pui ceva mai gros pe tine. Abia acum vezi că animăluţele sunt în casă. O căţea şi un motan. Stau amândoi cuibăriţi în coş şi .. se spală, se dezmiardă. Numai asa cum ştiu ei. Mă-ntreb dacă nu e vreo aluzie.